Tort ZEBRA – rețetă

Tort ZEBRA

chec marmorat sau tort zebra glazurat cu ciocolată amăruie și nuci măcinate - ușor de preparat, gustos și aromat

Rețeta pe scurt

Tort ZEBRA, se pregătește în aproximativ 60 de minute, cu ouă, pentru 10 porții. Urmează 4 pași în ordinea indicată.

Valori nutriționale (per porție)

272 kcal calorii5,6 g proteine17,1 g carbohidrați21 g grăsimi6,3 g grăsimi saturate1,8 g fibre10 g zaharuri0,47 g sareCalculat per porție din cantitățile rețetei, ingredient cu ingredient, cu valorile USDA FoodData Central. Poate varia după marcă și preparare; nu este recomandare medicală.

Ingrediente

  • ouă: 5 buc
  • Făină: 6 linguri cu vârf
  • Zahăr: 6 linguri
  • Ulei: 6 linguri
  • cacao: 2-3 linguri
  • Praf de copt: 1 lingură
  • esență de vanilie
  • esență de rom
  • coajă rasă de lămâie: 1 buc
  • frișcă lichidă: 100 ml
  • ciocolată amăruie: 80 gr
  • Nuci măcinate: 50 gr

Mod de preparare

  1. Separăm albușul de gălbenuș. Batem albușul până își mărește volumul și devine o spumă tare, adăugăm zahărul și continuăm baterea până se dizolvă zahărul și spuma este ca o bezea. Într-un castronel frecăm gălbenușurile cu puțină sare și ulei. În albușul bătut răsturnăm gălbenușurile și făina amestecată cu praful de copt, omogenizăm compoziția amestecând lejer cu o spatulă de jos în sus. Împărțim aluatul în două, într-un bol punem esența de vanilie și coaja de la lămâie și amestecăm, în partea a doua punem cacao și esența de rom și amestecăm.
  2. Ungem o tavă cu unt și o tapetăm cu făină. Cu o lingură punem din mijlocul tăvii straturi alternative fără să amestecăm. Punem forma în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, lăsăm la copt 30-40 min la foc mijlociu, este gata când trece proba scobitoarei.
  3. Lăsăm blatul să se răcească și preparăm glazura de ciocolată. Punem frișca lichidă la foc până începe să fiarbă, stingem focul și punem ciocolata cubulețe, amestecăm până se topește, adăugăm un cubuleț de unt și omogenizăm. Așezăm blatul pe un grătar și turnăm glazura.
  4. Decorăm cu nuci măcinate, lăsăm la rece să se întărească glazura apoi porționăm.

Galeria rețetei

Tort ZEBRA – etapa 1Tort ZEBRA – etapa 2Tort ZEBRA – etapa 3Tort ZEBRA – etapa 4Tort ZEBRA – etapa 5Tort ZEBRA – etapa 6

Întrebări frecvente

Cum fac dungile la tortul zebra?

Pune câte o lingură din fiecare aluat, alternativ, mereu în centrul tăvii, fără să amesteci. Aluatul se întinde singur spre margini și formează cercurile care se văd la tăiere.

De ce nu ies dungile la tortul zebra?

Cele două compoziții au consistențe diferite sau le-ai amestecat în tavă. Dacă aluatul de cacao e mai gros, adaugă o lingură de lapte, ca ambele să curgă la fel.

De ce se lasă blatul zebra după ce îl scot din cuptor?

Albușurile au fost amestecate prea energic și au pierdut aerul, sau ușa cuptorului a fost deschisă prea devreme. Încorporează gălbenușurile și făina cu spatula, de jos în sus, și nu deschide cuptorul în prima jumătate a coacerii.

Cât se coace tortul zebra?

La foc mijlociu, 30–40 de minute, până când scobitoarea înfiptă în mijloc iese curată. Fiind un blat înalt, verifică spre final, nu de la început.

Cu ce înlocuiesc glazura de ciocolată?

Poți pudra blatul cu zahăr pudră sau îl poți unge cu gem încălzit și apoi presăra nucile. Fără glazură, tortul zebra seamănă mai mult cu un chec marmorat de servit la cafea.

Cât se păstrează tortul zebra?

Acoperit, rămâne bun 3–4 zile; cu glazura de frișcă și ciocolată ține-l la rece. Blatul fără glazură se poate congela, învelit în folie, până la 2–3 luni.

Mai poți găti și

Găsești rețeta și în: Rețete de tort.

Mai multe rețete cu: cacao, nuci, esență de rom, esență de vanilie, praf de copt.