Tort cu frișcă și cremă de iaurt – rețetă

Tort cu frișcă și cremă de iaurt

desert fin dulce și răcoros

Rețeta pe scurt

Tort cu frișcă și cremă de iaurt, se pregătește în aproximativ 90 de minute, cu : pentru blatul de vanilie, pentru 10 porții, formă de 22 cm. Urmează 6 pași în ordinea indicată.

Ingrediente

  • : pentru blatul de vanilie
  • ouă: 3 buc
  • Zahăr: 3 linguri
  • Făină: 3 linguri
  • esență de vanilie
  • : pentru blatul de cacao
  • ouă: 2 buc
  • Zahăr: 2 linguri
  • Făină: 2 linguri
  • cacao: 1 lingură
  • esență de rom
  • frișcă lichidă: 500 ml
  • iaurt cu fructe de pădure: 150 gr
  • iaurt cu caise: 150 gr
  • Zahăr vanilat: 3 pliculețe-10 gr
  • gelatină: 2 pliculețe-10 gr
  • zeamă de portocală: 6 linguri
  • : fructe pentru decor -cireșe, mandarine, pere
  • tort-gelee: 1 pliculeț-8 gr

Mod de preparare

  1. Pentru prepararea blaturilor avem nevoie de 2 forme de copt, blatul de vanilie îl coacem în forma de 22 cm și cel de cacao în forma de 18 cm, puteți folosi o cratiță mai mică dacă nu aveți formă de copt. Tapetăm formele cu hârtie de copt și aprindem cuptorul.
  2. Separăm albușul de gălbenuș, batem albușul până devine o spumă tare apoi adăugăm zahărul și continuăm baterea până când se dizolvă zahărul și albușul devine spumă ca o bezea. Frecăm gălbenușurile cu sare, adăugăm esența de vanilie și răsturnăm peste bezea, amestecăm lejer de jos în sus nu prin batere, adăugăm făina, omogenizăm și turnăm în forma de 22 cm. Punem în cuptorul încălzit 30-35 min, este gata când trece proba scobitoarei.
  3. Când este aproape gata blatul de vanilie pregătim blatul de cacao, repetăm pașii de la blatul de vanilie dar făina o amestecăm cu cacao și în gălbenuș punem esența de rom. Lăsăm blaturile să se răcească și ne ocupăm de cremă.
  4. Punem gelatina în puțină apă la hidratat într-un ibric și o lăsăm 5 min, apoi o topim în baie de abur, nu o fierbeți. Batem 200 ml frișcă lichidă până își mărește volumul și devine fermă, adăugăm iaurtul de caise, jumătate din zeama de la o portocală și 1 pliculeț zahăr vanilat, omogenizăm apoi turnăm gelatina dizolvată și o lăsăm la rece până pregătim cealaltă cremă, unde vom pune în frișca bătută iaurtul cu fructe de pădure, zeama de portocală, zahărul vanilat și gelatina.
  5. Îmbrăcăm o formă de tort cu folie alimentară, punem blatul de vanilie și îl însiropăm cu compot de caise, răsturnăm crema din iaurt de caise și nivelăm. Așezăm blatul de cacao pe mijloc și îl însiropăm cu 5-6 linguri de compot, acoperim cu crema din iaurt și fructe de pădure nivelăm și îl lăsăm la rece 3-4 ore sau peste noapte.
  6. Scoatem tortul cu ajutorul foliei și îl așezăm pe un platou, decorăm cu felii de pere, mandarine și cireșe. Topim pliculețul de Tort-gelee și îl turnăm peste fructe din mijloc spre margine. Ornăm cu frișcă marginea și punem în frigider până îl servim cu cei dragi. Sper că rețeta mea să vă fie de folos.

Galeria rețetei

Tort cu frișcă și cremă de iaurt – etapa 1

Mai poți găti și

Găsești rețeta și în: Rețete de tort.