
Friptura de vită la cuptor
Friptura de vită la cuptor cu legume preparate în dry cooker. Legume cu gust, carne moale și gustoasă.
Rețeta pe scurt
Friptura de vită la cuptor, se pregătește în aproximativ 40 de minute, cu carne de vită, pentru 8 porții. Urmează 4 pași în ordinea indicată.
Ingrediente
- carne de vită: 1,500 kg
- Sare
- Piper
- Ulei: 3 linguri
- chili
- suc de roșii: 50ml
- Morcov: 200 gr
- mazăre: 100 gr
- fasole păstăi: 100 gr
- unt: 20gr
Mod de preparare
- Am preparat această friptură la cuptor cu carne de vițel. Carnea se va scoate din frigider și se lasă la temperatura camerei. Nu se porționează se lasă bucata întreagă. Se curăță de pielițe și se pune în tigaia încinsă și unsă cu puțin ulei. Se rumenește pe toate părțile câte 2-3 min pe fiecare parte.
- Am luat din tigaie bucățile de carne și le-am pus direct în tava pe care o voi pune în cuptor, dar nu înainte de a presăra pe carne sare, piper proaspăt măcinat și un praf de chili. Pun în tavă și uleiul din tigaie, câteva cubulețe de unt pe carne și acopăr tava cu o folie de aluminiu. Cuptorul este încins la 220 de grade, pun tava în cuptor pentru 50 de min.
- Pentru friptura de astăzi am ales să pregătesc morcov proaspăt tăiat rondele, păstăi și mazăre congelate sotate în 20 gr de unt în dry cooker. Legumele se prepară cu 10 min înainte de a fi gata friptura.
- Când friptura este aproape gata, după cele 50 de min, îndepărtez folia și pun 50gr de suc de roșii în sosul format. Mai las 5-10 min în cuptor apoi scoatem tava. Acoperim tava cu o folie, lăsăm carnea să se odihnească cam 10 min apoi o porționăm. Să aveți poftă. O friptură fragedă, moale și gustoasă, o salată de varză proaspătă sau castraveți murați, un pahar de vin roșu... o masă delicioasă.
Galeria rețetei





Mai poți găti și
- Ostropel de vită
- Bibilică la cuptor
- Mazăre cu carne de porc
- Ciorbă de perișoare de vită
- Ciorbă de burtă
- Ruladă de spanac cu brânză
Găsești rețeta și în: Rețete de Crăciun, Mâncare la cuptor, Mânzat.