![Cotlet de porc la tigaie [GRILL] – rețetă](https://retetedupaingrediente.ro/images/recipes/cotlet-de-porc-la-tigaie-grill.webp)
Cotlet de porc la tigaie [GRILL]
O cină perfectă cu Cotlet de porc la Tigaie/GRILL/Grătar
Rețeta pe scurt
Cotlet de porc la tigaie [GRILL], se pregătește în aproximativ 215 minute, cu cotlet de porc, pentru 2 porții. Urmează 6 pași în ordinea indicată.
Valori nutriționale (per porție)
557 kcal calorii43,1 g proteine18,6 g carbohidrați32,7 g grăsimi9,6 g grăsimi saturate5,3 g fibre6,8 g zaharuri0,36 g sareCalculat per porție din cantitățile rețetei, ingredient cu ingredient, cu valorile USDA FoodData Central. Poate varia după marcă și preparare; nu este recomandare medicală.Ingrediente
- cotlet de porc: 400 gr
- usturoi
- cimbru
- Piper
- chili
- vin roșu: 50 ml
- Morcov: 1 buc
- ardei galben: 1 buc
- ardei verde: 1 buc
- ardei kapia: 1 buc
- brocoli: 100 gr
- ulei: 1 lingură (pentru tigaie)
Mod de preparare
- Tăiem cotletul felii groase cam cât degetul. Cu un ciocan pentru șnițele batem bucățile de carne, nu le subțiem foarte mult.
- Am condimentat fiecare bucată cu sare, piper, chili și usturoi pisat, am turnat vinul și am acoperit vasul cu o folie. L-am pus în frigider pentru câteva ore.
- Să pregătim și legumele: morcovul îl tăiem rondele, ardeii fâșii și brocoli îl desfacem în buchețele.
- Într-un vas de 2L punem 1L apă și o lăsăm la fiert. Luăm o sită metalică și o așezăm pe vas, sita se va sprijini pe vas dar nu va ajunge la apă. Când apa fierbe se pun în sită mai întâi rondelele de morcovi și se acoperă cu un capac, se fierb 5 min apoi adăugăm ardeii și mai lasă în abur 3-4 min. Scoatem morcovul și ardeii pe o farfurie și punem buchețelele de brocoli, punem capacul și lăsăm în abur 3-4 min.
- Cât timp legumele sunt la fiert punem tigaia grill pe foc și o lăsăm să se încingă. Cotletul îl scoatem de la frigider și îl lăsăm să ajungă la temperatura camerei apoi îl punem pe tigaia unsă cu puțin ulei. Îl frigem 3-4 min pe o parte și apoi îl întoarcem.
- Legumele sunt gata, cotletul l-am întors deci pot pregăti farfuriile, tacâmurile, salata și un pahar cu vin. O masă copioasă, poate fi un prânz sau o cină. Poftă bună!
Galeria rețetei
![Cotlet de porc la tigaie [GRILL] – etapa 1](https://retetedupaingrediente.ro/images/recipes/cotlet-de-porc-la-tigaie-grill-preparare-pas-01.webp)
![Cotlet de porc la tigaie [GRILL] – etapa 2](https://retetedupaingrediente.ro/images/recipes/cotlet-de-porc-la-tigaie-grill-preparare-pas-02.webp)
![Cotlet de porc la tigaie [GRILL] – etapa 3](https://retetedupaingrediente.ro/images/recipes/cotlet-de-porc-la-tigaie-grill-preparare-pas-03.webp)
![Cotlet de porc la tigaie [GRILL] – etapa 4](https://retetedupaingrediente.ro/images/recipes/cotlet-de-porc-la-tigaie-grill-preparare-pas-04.webp)
![Cotlet de porc la tigaie [GRILL] – etapa 5](https://retetedupaingrediente.ro/images/recipes/cotlet-de-porc-la-tigaie-grill-preparare-pas-05.webp)
![Cotlet de porc la tigaie [GRILL] – etapa 6](https://retetedupaingrediente.ro/images/recipes/cotlet-de-porc-la-tigaie-grill-preparare-pas-06.webp)
![Cotlet de porc la tigaie [GRILL] – etapa 7](https://retetedupaingrediente.ro/images/recipes/cotlet-de-porc-la-tigaie-grill-preparare-pas-07.webp)
Întrebări frecvente
De ce se bate cotletul de porc înainte de gătit?
Bătut ușor, cotletul are aceeași grosime peste tot și se gătește uniform. Nu-l subția prea mult, pentru că feliile foarte subțiri se usucă repede pe tigaia grill.
Cât timp țin cotletul de porc la marinat?
Câteva ore la frigider, acoperit cu folie, sunt suficiente ca vinul, usturoiul și condimentele să intre în carne. Îl poți pregăti și de cu seară, dar scoate-l din frigider înainte să-l frigi.
Cu ce înlocuiesc vinul roșu din marinada de cotlet?
Poți folosi bere sau puțin oțet de vin diluat cu apă. Varianta cu oțet dă un gust mai acru, așa că pune mai puțin; fără niciun lichid acru, carnea iese bună, dar mai puțin aromată.
De ce se lipește cotletul de tigaia grill?
Tigaia nu era destul de încinsă, nu era unsă sau ai mișcat carnea prea devreme. Încinge bine tigaia, unge-o cu puțin ulei și întoarce cotletul abia după 3-4 minute, când se desprinde singur.
De ce las cotletul să ajungă la temperatura camerei?
Carnea rece direct din frigider se rumenește la exterior înainte ca mijlocul să se încălzească. La temperatura camerei se gătește mai uniform și rămâne mai suculentă.
Pot găti legumele fără sită pentru abur?
Da, le poți fierbe în puțină apă cu sare, sub capac, în aceeași ordine: întâi morcovul, apoi ardeii și broccoli. Scoate-le cât sunt încă ușor crocante, ca să nu se înmoaie prea tare.
Mai poți găti și
- Bibilică la cuptor
- Ostropel de porc
- Piept de pui cu legume
- Burgeri din năut în chiflă cu semințe
- Supă de fasole cu costiță afumată
- Ștevie cu orez
Mai multe rețete cu: ardei gras galben, chili, carne de porc, cimbru proaspăt, ardei kapia.